..judec oamenii.

Nu-i treaba mea ce mananca fiecare, si nu-i treaba mea ce credeti voi despre mine. La fel cum, imi imaginez noaptea-n somn, ca nu-i treaba voastra ce fac, ce mananc si ce gandesc eu.

Nu va judec, pentru ca ar trebui sa-mi fac timp sa va cunosc, si nu-mi place.

Cum spuneam in momentele-mi de cugetare, nimeni nu-i ceea ce pare; nici macar jumate din ceea ce te-ai fi gandit ca ar putea fi in cel mai rau caz.

Toti dezamagim. Unii o facem acum, si totu trece repede ca o injectie altii o facem dupa un timp si totu trece ca un topor in coaste. Gata, ca haterii or sa spuna ca judec. Dar astea-s lucruri de cand lumea, pe care le stim cu totii in subconstient da le ignoram pentru ca suntem idealisti si viata noastra perfecta nu poate fi perturbata de dezamagiri si prieteni falsi.

Pentru ca vrem sa ne indobitocim pe gratis si ne lasam dusi de nas exact ca vaca pe care-o mulgeam la tara. Asta e frate, regresam!

Regresam pentru ca inca mai avem printre noi persoane care nu pot accepta ca nu toata lumea le vede cu aceeiasi ochi magulitori. Persoanele alea care nu vor sa inteleaga nici in ruptu’ capului ca nu pot fi privite de toti oamenii la fel, pentru ca nu toti dobitocii au aceleasi gusturi. Suna atat de feeric si de poveste, iar  ceea ce e mai tragi e faptul ca e adevarat.

Regresam pentru ca batem din papagal si facem atata valva pe marginea mortii presedintelui Poloniei. Familia aia chiar are nevoie acuma de o mediatizare atat de scarboasa si prosteasca, facauta de televiziuni de dragul rating-urilor. Dispareti!

Regresam pentru ca ar fi prea usor sa evoluam. Iar ceea ce e usor, e dubios. Daca e usor nu e bine, iar daca e greu si asudam pentru ceva, e bine si ne simtim impliniti, chiar daca ne varsam sudoarea pentru nimicuri nefolositoare.

Eu insumi sunt intr-un regres total, deoarece stau aici si va dau lectii despre viata, in timp ce pe majoritatea ii doare-n cot, iar tot ceea ce-si pot dori sa vada pe net sunt manele si femei.

In ciuda faptului ca-s un antisocial frustrat si nesuportat de lume, nu stiu cum dar din cand in cand ma mai cheama unu altu la o miscare, gen fotbal. Si-mi place. Imi place sa joc, dar frumusetea jocului dispare cand izul de mentalitate ţaraneasca isi face simtita prezenta.

Toata frumusetea jocului e eclipsata de copilasii aia care au impresia ca fotbalul se joaca cu gura.

Copiii aia care nu pot intelege ca pe teren fugi/alergi – joci, nu faci pe antrenoru’ din simplul motiv ca ai mers acolo sa te joci fotbal nu sa te joci de-a antrenoru’. Asta ar fi un motiv. Alt motiv ar fi acela ca din timp ce nu poti lega 2 pase, nu poti tine mingea langa picior mai mult de 3secunde, e clar ca nu esti menit sa dai indicatii. Nu ai ajuns la nivelul acela de sensei al fotbalului care sa coordoneze jocul, sa ma dirijeze pe mine si sa-mi dea indicatii!

Partea nasoala e ca nu le pot spune in fata. Nu-i pot lipi cu fata de teren si sa le bag pe urechi cele spuse mai sus, pentru ca eu as fi ala rau si barbar. Ciudat e ca barbaritatea cu care e exprimata prostia si incultura lor nu e condamnata de nimeni.

Da, e vorba de incultura, cand nu esti in stare sa-ti accepti conditia de mediocru’ in ale fotbalului si incepi sa te crezi semi-zeu, in speranta ca daca pe tine nu te poti minti ca esti slab o sa reusesti sa-i minti pe altii.

Uite d-asta Romania nu are echipa de fotbal. Ca din 11 oameni pe teren, 12 is antrenori.