A trecut ziua de 8 martie, zi dedicata in special femeilor. Nu stiu cine a facut dedicatia asta, dar daca as sti l-as trage de urechi si i le-as rupe!

De 8 martie, toate se considerau doamne. Toate vroiau atentie, si nu orice fel de atentie, atentie d-aia la buchet. Daca se poate, cat mai scumpa. Si pe langa atentia asta toate visau la o suprematie nedovedita si neintemeiata a femeilor. Ele, rasa pura din societate, se visau asemenea Zeilor din Olimp. Da nu am intrat in panica, stiam ca le trece dupa ziua de 8 martie.

Si mergeam azi pe strada si vad langa o benzinerie o tipa si un tip. Si ii dadea tipa la picioare tipului, de parca erau la K1. Nu-i dadea asa…in joaca, ii dadea in sensu ala de Tine de-aici si fugi ca-ti rup capu!. Ma si primu gand care m-o strafulgerat dupa ce mi-am revenit din socul suferit de imaginile violente a fost: Asta-i femeie? Adica, fiinta asta putea avea pretentii la un buchet de flori acuma de 8 martie? Isi permitea nesimtirea sa se simta frustrata daca nimeni nu-i dadea o floare? Pur si simplu, nu merita nici o garoafa.

Unele femei uita, ca-s femei si in celelalte zile ale anului, nu doar in 8 martie.

Imposibil sa nu va fi dat seama ca azi e 8 martie. Sper ca ati cumparat cosulete cu fructe pentru mamicile voastre.

In alta ordine de idei, am dat flori profesoarelor din partea clasei. Inca nu mi-am dat seama de ce, dar cu siguranta daca continuu miscarea de rotire a limbii pe masele o sa deslusesc misterul.

Am vrut sa dam flori. Ba mai mult decat asta, eu mi-am asumat raspunderea de a imparti flori. Si stateam in fata salii profesorale (vai ce nume pompos pentru o masa si cateva scaune)  si profesoarele nu ieseau. Se baricadasera inauntru si nu vroiau sa deschida usa.

Noi, o ceata de handralãi, stateam cu florile-n mana ca la Florii si asteptam sa deschida vreuna usa sa sarim pe ea si sa-i dam florile. Saracile…aveau impresia ca vrem sa le vindem, sau ca suntem ceva martori d-aia cu pliante care agresam persoanele pe strada. Nu stiu ce aveau in cap, cert e ca se temeau sa deschida usa. Mai era cate o profesoara mai curajoasa, care iesea da’ intra repede inapoi plina de flori, de zici ca era copac. Ce sa facem, va iubim!